Standard & Poor’s:
Un cartel în curs
Toată lumea știe că Standard & Poor’s (S&P) este o companie americană de rating. Nu toată lumea știe că S&P este parte a unui trust de presă: McGraw-Hill.
Concluzia? Toată lumea vrea să creadă că ratingul de țară pe care Standard & Poor’s l-a acordat României este în afara oricărui dubiu de profesionalism sau interes.
Cui se adresează, de fapt, trustul de presă McGraw-Hill? Relatează sau creează criza? De ce spune el, prin S&P, investiți oriunde în Europa, numai în România, nu? S-au, mai exact, cui spune el acum e momentul să intrați în România?
Nu știu cui dă acest mesaj pentru că atât China cât și Rusia s-au oferit să participe la relansarea și reașezarea financiară a lumii dar, dintre cele două, doar GAZPROM-ul s-a arătat interesat să treacă oleoductul pe la noi. Ofertă declinată, de altfel, de președintele Băsescu.
Conform The Times, premierul britanic Gordon Brown a cerut explicit ajutor financiar Estului: “China și Rusia ar trebui să ofere bani statelor, inclusiv europene, ale căror economii sunt pe cale să intre în colaps”. E clar că UE a renunțat la categorisirea banilor în roșii și verzi. S-au dus vremurile când Europa strâmba din nas când auzea de ruble în curtea ei. Banii nu mai au miros!
Și totuși niște fonduri financiare vestice, serioase, ar fi interesate să vină în România. Să investească în România. Sunt însă derutate de ciudățeniile legislației în baza căreia funcționează SIF-urile de pe la noi. De ratingul de țară acordat de S&P. De ruble. De atacul din 17 octombrie asupra leului. De alegerile din State. De alegerile de la noi sau de alegerile noastre.
Până una alta, ne-am pomenit cu FMI-ul. La doar câteva zile după anunțul prin care Standard & Poor’s a coborât cu o treaptă ratingul României pentru împrumuturile în valută, de la ‘BBB-/A-3’ la ‘BB+/B’, nivel care este în afara categoriei de investment grade. Vizită de rutină. Mai mult de curtoazie. Când criza mondială se cifrează deja la nivelul miilor de miliarde de dolari, FMI, deținătorul a doar 250 de miliarde de dolari și, mai nou, Mecca săracă a lumii, și-a luat răgazul de a veni în România unde avea programată o vizită încă din… 2003.
Desigur că, urmare unor articole din presa internaţională care includeau România într-un grup de ţări care ar putea primi ajutor de la instituţie, FMI a făcut clarificări:
“Am luat cunoştinţă de referirea din The Economist de săptămâna trecută la anumite ţări, inclusiv România, care ar fi în discuţii cu FMI despre un sprijin financiar. Nu avem discuţii despre vreun astfel de sprijin în acest moment cu România dar menţinem o politică de dialog permanent cu autorităţile române”. Dacă este vorba doar de dialog permanent, ce caută ei, exact acum, la capul unui bolnav de gripă când chirurgia e plină de muribunzi? Sau poate că vor să dea doar un semnal? Asupra stabilității lor sau a instabilității noastre? Că false sunt și una și cealaltă.
România nu are în prezent nevoie de ajutor finan-ciar din partea FMI în condiţiile în care rezervele valutare acoperă datoria pe termen scurt, mediu şi lung a României în proporţie de peste 90%. Și totuși ce se vrea?
De curând, Mugur Isărescu acuza trei bănci ce activează în Romania că au provocat un atac asupra leului. Eșuat! Deși nu a nominalizat cele trei bănci, guvernatorul BNR a dat de înțeles că este vorba despre filialele din România ale unor bănci străine.
Isărescu a dejucat în mod evident practicile concertate ale unor grei ai piețelor financiare internaționale. “Cei care au anticipat greșit și-au primit porția!” a afirmat guvernatorul într-un mesaj de avertizare la adresa celor care au inițiat atacul.
În condițiile în care România a devenit singura țară din Uniunea Europeană fără investment grade, adică singura țară în care nu e bine să investești conform Standard & Poor’s, Bancpost, ING, Royal Bank of Scotland și UniCredit Țiriac sunt suspectate și de înțelegeri care încalcă Legea concurenței.
Iarna abia de acum vine. Iar cu un Mugur nu se face primăvară!
