Varza din salarizare
și ghiveciul din legislație
Încă din timpul școlii, mai mereu ni se spunea că orice reglementare și în orice domeniu, dar mai ales în cel fiscal, are o logică a ei. Ulterior, de fiecare dată când apărea un act normativ am încercat să-i înțeleg motivele și logica celui care a gândit o astfel de reglementare. Asta, pentru ușurința aplicării ei.
În ultima vreme, întâmpin însă teribile dificultăți în demersul meu pentru astfel de analize. Voi da un singur exemplu și care este legat de Plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat de către persoanele care trebuie să completeze acea “declarație de asigurare”.
Redau mai jos doar două articole din Legea nr. 19/2000, cunoscută mai mult sub denumirea de “Legea pensiilor”, insoțite de un comentariu:
“Art.5. – (1) În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. persoanele care desfășoară activi-tăți pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici;
II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a coope-rației meșteșugărești, ale caror drepturi și obligații sunt assimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I.;
III. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;
IV. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel putin 3 salarii medii brute, și care se află în una dintre situațiile următoare:
a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau management;
c) membrii ai asociației familiale;
d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;
e) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;
V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel putin 3 salarii medii brute, și care se regăsesc în două sau mai multe situații prevăzute la pct.IV.”
Aceste prevederi au fost valabile pâna în Iulie 2007, când Legea nr. 250/2007 modifica acest art. 5 din Legea nr. 19/2000, în sensul că prevederea de la pct. IV – din care rezultă că obligativitatea asigurării este condi-ționată de realizarea unui venit anual de cel puțin 3 salarii medii brute – dispare, și incepând cu 22.07.2007 pct. IV al art. 5 are următorul conținut:
“IV. Persoanele care se află în una dintre situațiile urmatoare:
a)………………
b)………………” , fără a mai face vreo referire la venituri!
Ca urmare, dacă prevederea art. 5 pct. IV, așa cum a fost până la apariția Legii nr. 250/2007, era construită pe principiul: ai venituri – plătești contribuții, după modificarea adusă de Legea nr. 250/2007, principiul este altul: plătești contribuții indiferent dacă realizezi venituri sau nu (se înțelege că venituri din calitatea de asociat, acționar etc., așa cum sunt acestea enumerate la pct. IV și/sau V).
În consecință, art. 61 prevede: “– (1) Persoanele prevăzute la art. 5 alin.(1) pct. IV și V care au cel putin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declarației de asigurare. Declarația de asigurare se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situația respectivă la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință. Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declarația de asigurare.”
Așa stând lucrurile, toți cei care se regăsesc în una (sau mai multe) din situațiile prevăzute la art. 5, alin.(1) pct. IV și V din Legea nr. 19/2000 și care pe baza vechilor reglementări nu s-au asigurat prin depunerea la Casa de pensii a declarației de asigurare, vor trebui să-și revizuiască această obligație, dacă nu au facut-o deja.
În loc de concluzii: Dacă salarizarea din sistemul bugetar este “o varză”, și o felicit pe Doamna ministru pentru această constatare sinceră, aș putea îndrăzni să spun că legislația din domeniul fiscal, și nu numai, este așișderea? Și oare, dacă legislația este incoerentă, stufoasă, mereu în schimbare etc. ,etc., aceasta se întâmplă din nepricepere sau cu bună știință? Iertați-mi îndrăzneala! Sunt doar întrebări retorice! Cred că pesimismul îmi dă târcoale!
