Liderul Six Sigma
- Combinarea cu succes a două concepte cheie: stabilitatea şi flexibilitatea
- Ce face? Care sunt responsabilităţile unui lider Six Sigma?
- Obiectivul: “Delight the Costumer!”
- Un succes răsunător: General Electric
Cu toţii suntem pasionaţi de leadership. Vorbim despre “leadership transformaţional”, acel tip de leadership capabil să producă schimbări într-o organizaţie. Aplicăm “leadership-ul transacţional”, cel care prin leader şi grup funcţionează pe bază de tranzacţii: leaderul oferă recompensă atunci când obiectivele pe care el şi le doreşte sunt îndeplinite. Facem training despre „alpha leadership” bazat pe anticiparea situaţiilor, alinierea strategică şi acţiune. Şi lista ar putea continua la nesfârşit.
Ceea ce doresc să evidenţiez prin această enumerare este că descoperirea şi dezvoltarea de lideri adevăraţi este una dintre provocările cele mai mari cu care se confruntă organizaţiile din întreaga lume. Iar noi, ca ţară, nu facem excepţie. Şi noi căutăm lideri şi, de cele mai multe ori, nu prea avem pe cine să urmăm. Dar să fim optimişti şi să descoperim împreună un alt tip de lider, şi anume „liderul Six Sigma”.
Personal, am aflat despre acest tip de lider de la unul dintre colaboratorii mei de afaceri, Charles Ertzinger, CEO-ul companiei de microfinanţare Opportunity Microcredit Romania, care avea pe biroul său la una dintre întâlniri, un curs despre „Lean Six Sigma”. Curiozitatea m-a împins să îi cer mai multe detalii despre ce înseamnă Six Sigma şi la ce poate folosi unui antreprenor. Aşa am descoperit conceptul de „lider Six Sigma”.
Ce înseamnă Six Sigma?
Six Sigma a fost prima dată folosit în zona de business la începutul anilor ‘80 de către inginerii companiei Motorola, care doreau să-şi sporească calitatea prin implementarea unei metode de cuantificare a defectelor de producţie. După ce au stabilit o linie de bază a acestora, ei au înţeles că pot determina creşteri semnificative ale performanţei prin anumite îmbunătătiri care să satis-facă aşteptările clienţilor.
Cel mai răsunator succes al implementării acestui sistem l-a obţinut General Electric, sub conducerea liderului Jack Welch, recunoscut la nivel internaţional pentru stilul sau de leadership.
După ce G.E. a început să facă publice rezultatele obţinute prin folosirea “Six Sigma”, şi alte companii au început să adopte această metodologie. Astăzi, industrii precum băncile, companiile de retail, de software, de servicii medicale au început să folosească “Six Sigma” pentru a-şi îmbunătăţi procesele prin intermediul operaţiunilor, vânzărilor, marketingului, finanţelor şi chiar resurselor umane.
Acum că v-am trezit atenţia pentru “Six Sigma” să vedem care este esenţa leadershipului privită din prisma acestui sistem. Puterea liderului Six Sigma constă în combinarea cu succes a două concepte cheie: stabilitatea şi flexibilitatea. Lipsa acestor două componente esenţiale ale leadershipului conduce la decizii inadecvate, eforturi în zadar şi milioane pierdute în fiecare an.
„Six Sigma leadership” este acel set de principii care pot fi aplicate pentru a avea un succes şi mai mare decât cel prezent, precum şi rezultate deosebite pentru o organizaţie.
Conceptul de leader “Six Sigma” se bazează pe ideea că leadershipul de excepţie este o operă de artă, dar poate fi învăţat prin dezvoltarea abilităţilor care combină stabilitatea şi flexibilitatea pentru atingerea obiectivelor şi a performanţei.
Ce ar trebui să facă un lider Six Sigma? Care sunt responsabilităţile sale?
1. Să fie adeptul schimbării.
Prima şi cea mai importantă responsabilitate a unui lider Six Sigma este să işi definească o viziune pentru schimbare (a obiectivelor sau a destinaţiei; de unde?), în acelaşi timp cu stabilirea graniţelor şi limitelor (până unde?).
2. Să conducă pe baza faptelor (datelor).
Liderul Six Sigma valorizează cunoştinţe şi informaţii relevante, măsoară, ghidează şi stabileşte aşteptări pentru ceilalţi, evaluându-le apoi performanţele. Prin focusarea pe fapte şi date, un lider işi clarifică mai bine scopurile şi priorităţile şi limitează riscurile.
3. Să focuseze pe disciplină.
Aici vorbim despre disciplina scopului pentru atingerea lui în condiţii optime (la timp şi acolo unde ţi-ai stabilit obiectivul) şi despre auto-disciplina liderului, esenţială pentru succesul afacerii pe care o conduce.
4. Acordă atenţia cuvenită clienţilor.
Tom Peters spunea că “satifacţia clientilor nu mai este suficient de bună pentru a supravieţui pe piaţa competitivă de astăzi. Ceea ce este necesar de făcut este încântarea clienţilor”. Liderul Six Sigma ar trebui să spună fiecarui membru al echipei sale: “Avem nevoie de clienţi încântaţi. Clienţi satisfăcuţi nu sunt suficienţi pentru noi ca şi companie. Avem nevoie de atitudinea ”Delight the Customer”.
5. Să fie urmat de oameni.
Liderul Six Sigma este precum un dirijor de orchestră: el stabileşte viziunea, impune tempo-ul, ghidează oamenii pentru a fi sigur că lucrurile sunt făcute aşa cum trebuie, oferă energia necesară organizaţiei şi acţionează când lucrurile scapă de sub control. Însă, dacă nu inspiră oamenii şi nu este urmat de ei, toate eforturile sale sunt în van!
Ceea ce aş dori să reţineţi este că liderul Six Sigma puteți fi chiar voi! Dacă înveţi să fi flexibil în orice situaţie şi în funcţie de orice obiectiv stabilit, dacă eşti suficient de curajos pentru a căuta schimbarea şi inovaţia, dacă orice eşec îl poţi transforma într-o lecţie bună, dacă eşti orientat spre satisfacţia totală a clienților şi pe crearea de experienţe memorabile pentru aceştia, poţi afirma că eşti un adevarat lider! Abia aştept să creştem împreună numărul de lideri adevăraţi în România! Vino şi tu!

