Vânzare de active versus
cesiune de acţiuni/părţi sociale
- În completarea articolului “Exit Strategies”, publicat în numărul precedent al revistei, revenim cu prezentarea unor modalităţi de optimizare a costului fiscal al unei strategii de ieşire dintr-o afacere.
- Aşa cum spunea un judecător de la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite, nicio persoană, fizică sau juridică, nu este obligată să platească maximum de taxe şi impozite. În cele ce urmează vom prezenta câteva „reţete” privind modalitatea în care o investiţie străină trebuie structurată astfel încât costul fiscal al ieşirii din afacerea respectivă să fie cât mai mic.
- Pentru exemplificare, presupunem că o societate suedeză intenţionează să facă o investiţie imobiliară în România (achiziţie de terenuri), evident, în scopul obţinerii de profituri. Societatea doreşte structurarea investiţiei astfel încât costul fiscal al ieşirii din afacerea din România sa fie cel optim.
Premise
O companie de naţionalitate suedeză, acţionar unic al unei companii din România, doreşte să vândă afacerea dezvoltată în România. Compania din România deţine în proprietate bunuri imobile (terenuri) pe teritoriul României; proprietăţile imobiliare reprezintă mai mult de 50% din valoarea mijloacelor fixe deţinute de aceasta. Modalitatea de a vinde afacerea poate lua forma vânzării de active sau cesiunii de acţiuni/părţi sociale.
Scenarii
- I. Compania din Suedia, asociat unic al companiei din România, are de ales între vânzarea de active şi cesiunea de părţi sociale în funcţie de avantajele şi dezavantajele celor două modalităţi.
- II. Între compania din Suedia şi compania din România se interpune o companie din Cipru, astfel încât compania din Suedia va deveni acţionar unic al companiei din Cipru, care la rândul ei este acţionar unic al companiei din România. Se analizează posibilitatea cedării afacerii de către compania din Cipru.
- III. Între compania din Suedia şi compania din România se interpun două companii, una din Insulele Cayman şi celalaltă din Cipru, astfel încât compania din Suedia devine acţionar unic al companiei din Insulele Cayman, care la rândul ei are ca unic acţionar compania înregistrată în Cipru, care la rândul ei este unicul acţionar al companiei de naţionalitate română. Se analizează posibilitatea cedării afacerii de către compania din Insulele Cayman.
NOTĂ: Pentru simplificarea exemplelor puse în discuţie, prezentul material nu va lua în considerare dispoziţiile art. 14, alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care stipulează că o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Scenariul I
Compania din Suedia, asociat unic al companiei din România, are de ales între vânzarea de active şi cesiunea de părţi sociale în funcţie de avantajele şi dezavantajele celor două modalităţi.
I. a. Cesiunea de acţiuni/părţi sociale
În cazul în care compania „mamă” este de naţionalitate străină, dintr-un stat cu care România a încheiat o Convenţie de evitare a dublei impuneri, ia naştere un nou cadru legislativ în care se impune analiza opţiunilor de a ieşi dintr-o afacere prin cesiune de părţi sociale sau prin vânzare de active, în ipoteza prezentării unui certificat de rezidenţă fiscală emis de statul cu care România a încheiat o astfel de Convenţe. Aşadar, criteriile care influenţează decizia de a ieşi dintr-o afacere se referă la ratele de impozitare aplicabile câştigurilor de capital, respectiv transferului de active.
Între România şi Suedia se aplică Convenţia din 22.12.1976, ratificată prin Decretul nr. 432/31.10.1978. În acest sens, articolul 14 din Convenţie, prevede următoarele:
“Câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, precum şi câştigurile din înstrăinarea acţiunilor sau a altor drepturi ale unei societăţi ale cărei active de bază constau în bunuri imobile pot fi impuse în statul contractant în care sunt situate astfel de bunuri.”
Conform articolului 14 din Convenţia din 22 Decembrie 1976, atât impozitul pe cesiunea de acţiuni/părţi sociale, cât şi impozitul din înstrăinarea bunurilor imobile vor fi taxate în România, dacă o companie din Suedia este acţionar într-o companie de naţionalitate română. Mai departe, aceste câştiguri vor fi impozitate conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din România.
În cazul câştigurilor de capital, compania suedeză este obligată să plătească un impozit de 16% aplicabil acestora, pe care le poate declara şi plăti printr-un reprezentant fiscal. Pentru acest impozit plătit în România, compania suedeză poate obţine un certificat de atestare fiscală pe care îl poate folosi în Suedia drept credit fiscal până la concurenţa cu impozitul pe profit aplicabil venitului din cesiune datorat în Suedia. În cazul Suediei, impozitul pe profit este de 28%.
De asemenea, Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede la punctul 891:
“Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
Veniturile din proprietăţi imobiliare situate în România includ şi câştigurile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică, dacă 50% din valoarea mijloacelor fixe ale acestei persoane juridice sunt, direct sau prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăţi imobiliare situate în România.
În acest sens, mijloacele fixe ale unei persoane juridice sunt în mod indirect considerate proprietăţi imobiliare situate în România atunci când respectiva persoană juridică deţine părţi sociale sau alte titluri de participare într-o societate care îndeplineşte condiţia minimală de 50% referitoare la deţinerea de proprietăţi imobiliare situate în România. Valoarea mijloacelor fixe, inclusiv terenurile, luată în calcul la stabilirea raportului de 50%, este valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, potrivit reglementărilor legale în vigoare la data vânzării-cesionării titlurilor de participare. În cadrul proprietăţilor imobiliare se încadrează şi investiţiile în curs de natura clădirilor sau altor construcţii.
Câştigurile din vânzarea-cesionarea de titluri de participare, inclusiv cele obţinute în condiţiile menţionate la alineatele precedente, se determină ca diferenţă între veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare şi costul de achiziţie al acestora, inclusiv orice comisioane, taxe sau alte sume plătite, aferente achiziţionării unor astfel de titluri de participare.”
I. b. Vânzarea activelor
În acest caz, aspectele importante sunt legate de impozitul pe profit aferent acestei tranzacţii şi eventuala reevaluare a terenului în cauză.
Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
“Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică romană au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
Veniturile din proprietăţile imobiliare situate în România includ următoarele:
a) veniturile din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii imobiliare situate în România;
b) câştigul din vânzarea-cesionarea drepturilor de proprietate sau a oricăror drepturi legate de proprietatea imobiliară situată în România;
c) câştigul din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică, dacă minimum 50% din valoarea mijloacelor fixe ale persoanei juridice sunt, fie direct, fie prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăţi imobiliare situate în România;”
Referitor la impozitul pe profit, care este în procent de 16%, acesta nu va fi calculat şi achitat în condiţiile tranzacţiei în discuţie, ci în funcţie de profitul impozabil cumulat de Societate aferent anului fiscal în care se efectuează tranzacţia. Mai mult, cuantumul impozitului pe profit va depinde şi de baza impozabilă care poate include şi pierderi fiscale reportate de Societate în perioada de prescripţie fiscală, respectiv în ultimii cinci ani fiscali.
De asemenea, Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede la punctul 891:
“În cazul vânzării de proprietăţi imobiliare situate în România, profitul impozabil reprezintă diferenţa dintre valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare şi costul de cumpărare, construire sau îmbunătăţire a proprietăţii, redus cu amortizarea fiscală aferentă, după caz. Valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare se reduce cu comisioanele, taxele sau cu alte sume plătite, aferente vânzării.” Considerând faptul că diferenţa dintre preţul de achiziţie al terenului şi valoarea de vânzare, pe care o presupunem pozitivă, reprezintă câştig impozabil pentru Societate, reevaluarea fiscală a terenului poate fi pusă în discuţie pentru a diminua valoarea impozitului pe profit cumulat.
Astfel, spre exemplu, dacă terenul a fost achiziţionat cu 200.000 euro şi va fi vândut la preţul de 1.000.000 euro, diferenţa de 800.000 reprezintă câştig din cedarea terenului şi se include în baza impozabilă a Societăţii. Dacă imobilul este reevaluat în condiţiile legii, câştigul din cedarea terenului va fi calculat ca diferenţă dintre valoarea de vânzare şi valoarea reevaluata. Spre exemplu, dacă terenul a fost achiziţionat cu 200.000 Euro, a fost reevaluat la suma de 700.000 euro şi va fi vândut la preţul de 1.000.000 euro, diferenţa ce reprezintă câştig din cedarea terenului se reduce la valoarea de 300.000 euro, diminuând astfel baza impozabilă la care se va aplică cota de 16% pentru calcularea impozitului pe profit.
Diferenţa din reevaluare, în cazul exemplului anterior, în valoare de 500.000 euro, va fi înregistrată în contabilitate ca şi rezervă din reevaluare (elemente de capital propriu), urmând a se înregistra că şi rezervă realizată la data vânzării terenului. Această sumă nu va fi inclusă în bază de impozitare, atâta vreme cât nu se va utiliza pentru a acoperi o pierdere contabilă.
În concluzie, cota de impozitare va fi aceeaşi dacă vânzarea afacerii de către compania din Suedia se face prin cedarea activelor sau a părţilor sociale:
Exemplu:
Scenariul II
Între compania din Suedia şi compania din România se interpune o companie din Cipru, astfel încât compania din Suedia va deveni acţionar unic al companiei din Cipru, care la rândul ei este acţionar unic al companiei din România. Se analizează posibilitatea cedării afacerii de către compania din Cipru.
În Cipru, câştigurile din cesiunea de acţiuni/părţi sociale nu se impozitează dacă firma ale cărei acţiuni sunt cesionate nu deţine bunuri imobile în Cipru; în caz contrar, tranzacţia se impune cu 20%. Pentru tranzacţia de vânzare a afacerii de către compania din Cipru prin cedarea de părţi sociale sau vânzarea de active, se aplică prevederile Convenţiei nr. 216/09.07.1982, care la articolul 14 precizează că:
“4. Câştigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menţionate la paragrafele 1, 2 şi 3, sînt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cel care înstrăinează.”
În sensul punctului 4, articolul 14 din cadrul Convenţiei nr. 216/9.07.1982, ar rezulta că cesiunea de acţiuni/părţi sociale ar fi impozabilă în Cipru.
Dar, conform punctului 891 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004, din cauza ponderii proprietăţilor imobiliare în valoarea activelor fixe, cesiunea de acţiuni/părţi sociale ar fi considerată în mod indirect venituri imobiliare şi ar intra sub incidenţa articolului 14 alin. 1 din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată cu Cipru, care stipulează că:
“1. Câştigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, sunt impozabile în statul contractant în care sunt situate aceste bunuri.” Drept urmare, deşi Convenţia se aplică, tranzacţia de cesiune de acţiuni/părţi sociale se va trata ca un transfer de active şi va fi supusă impunerii cu 16% în România. Ca şi în scenariul de mai sus, compania cipriotă poate solicita un certificat de atestare fiscală pentru impozitul de 16% plătit în România, pe care îl poate folosi pentru o eventuală compensare a impozitelor aferente unor venituri similare în Cipru.
În concluzie, cota de impozitare va fi aceeaşi dacă vânzarea afacerii de către compania din Cipru se face prin cedarea activelor sau a părţilor sociale:
Exemplu:
Scenariul III
Între compania din Suedia şi compania din România se interpun două companii, una din Insulele Cayman şi celalaltă din Cipru, astfel încât compania din Suedia devine acţionar unic al companiei din Insulele Cayman, care la rândul ei deţine ca unic acţionar compania înregistrată în Cipru, care la rândul ei este unicul acţionar al companiei de naţionalitate română. Se analizează posibilitatea cedării afacerii din Cipru de către compania din Insulele Cayman.
În Insulele Cayman nu se aplică impozit pe profit, iar între Cipru şi Insulele Cayman nu este încheiată nicio Convenţie de evitare a dublei impuneri. În cazul unei cesiuni de acţiuni/părţi sociale în care acţiunile/părţile sociale înstrăinate sunt deţinute la o companie din Cipru, se aplică legislaţia cipriotă, în lipsa Convenţiei, care nu prevede niciun impozit pentru această tranzacţie. În Cipru câştigurile din cesiunea de acţiuni/părţi sociale nu se impozitează dacă firma ale cărei acţiuni sunt cesionate nu deţine bunuri imobile în Cipru; în caz contrar, tranzacţia se impune cu 20%.
Astfel, pentru optimizare fiscală, firma din Insulele Cayman poate cesiona acţiunile deţinute la firma din Cipru, fără a avea drept consecinţă taxarea câştigului de capital în Cipru. Mai mult, venitul obţinut din cesiune nu este impozitat în Insulele Cayman, întrucât nu se aplică impozit pe profit. Astfel, compania din Suedia vinde compania din România fără a plăti nici un impozit. În acelaşi timp, firma din Suedia poate dispune de sumele de bani rezultate din tranzacţie ca şi acţionar al companiei din Insulele Cayman.
Exemplu:
