Exit Strategies

Georgiana Toader

Managing Partner

Vulpoi&Toader Management

georgiana.toader@vtm.ro

• Planuri de ieşire: transferul de active, transferul de acţiuni, fuziunile cu alte companii
• Structura legală a unei afaceri poate influenţa taxele plătibile, înregistrările şi conturile folosite, obligaţiile financiare ale proprietarului afacerii, modalităţile de atragere de capital, modul în care deciziile manageriale se iau
• Dacă tranzacţiile companiei sunt contabilizate corect, potenţialii cumpărători şi investitori căpăta mai multă încredere în afacere, iar procesul de vânzare a afacerii decurge mai rapid şi la un preţ mai bun

Situaţia economică a României în perioada de pre-aderare şi post-aderare a avut drept consecinţă investiţii masive în economie. Principalul obiectiv al acestor investiţii a fost să profite de anumite condiţii favorabile – precum sprijin guvernamental, facilităţi fiscale, condiţiile de piaţă emergentă – pentru a realiza mai mult profit şi, dacă era cazul, să transfere acest profit în ţara de rezidenţă.

La vremea respectivă principalele semne de întrebare erau: „Ce sumă ar trebui alocată unei anumite investiţii?”, „În câţi ani va fi recuperată investiţia?”, “Care este profitul estimat aferent investiţiei?”. Probabil că puţini investitori au formulat şi o strategie de ieşire la momentul investirii.

Chiar dacă România nu este catalogată ca fiind o locaţie cu risc ridicat de investiţii, totuşi investitorii au început să devină din ce în ce mai reticenţi în a aloca banii pe o anumită investiţie sau a administra afacerile deja existente. Din ce în ce mai des, acum, la ordinea zilei sunt întrebări precum: „Ar trebui să ieşim din afacere”? „Dacă da, cum şi care ar fi momentul optim?”, „Cum pot maximiza câştigurile din cedarea afacerii?”. Acţionarii denumesc planul de cedare a afacerii drept ”plan de ieşire” (exit strategy).

Printre cele mai răspândite planuri de ieşire aplicate se numără:

• transferul de active;
• transferul de acţiuni;
• fuziunile cu alte companii, ce implică atât transfer de active, cât şi transfer de drepturi asupra activelor.

Acţionarii optează pentru acea metodă sau acel mix de metode care este adecvat afacerii lor. Salariaţii, furnizorii, acţionarii, cumpărătorii potenţiali, toţi reprezintă părţi implicate într-o afacere; fiecare dintre aceste părţi intenţionează să îşi maximizeze câştigurile rezultate din tranzacţia de ieşire din afacere.

Principiul fundamental constă în faptul că atâta timp cât companiile obţin câştiguri dintr-o investiţie, acestea vor menţine participarea în cadrul investiţiei respective. Când condiţiile favorabile dispar sau apar semnele unei crize economice sau a atingerii etapei de maturitate a afacerii, investitorii încep să construiască un plan de ieşire din afacere.

Tranzacţia de transfer de acţiuni

Transferul de acţiuni poate fi o modalitate de a obţine finanţare pe termen lung şi, în acelaşi timp, de a ieşi din afacere. Potenţialii investitori pot evalua o companie obiectiv prin intermediul unui proces de „due dillligence”.

Tranzacţia de transfer de active

Este o preluare a unei companii în care cumpărătorul achiziţionează active individualizate în loc de acţiuni. În cazul unui transfer de active, cumpărătorul ar trebui să ia în considerare elementele intangibile (necorporale), echipamentul controlat de companie prin contracte de leasing, active imobilizate supuse reevaluării, metodele de amortizare folosite, valoarea netă contabilă a activelor.

Tratamente contabile

Cadrul legal din România pentru contabilitate include Legea Contabilitatii nr. 82/1991 republicată şi Ordinul nr. 1752/2005 emis de Ministerul Finanţelor, pentru aprobarea reglementărilor contabile în conformitate cu directivele Uniunii Europene.

Există două metode aplicabile pentru investiţiile străine directe:

• înfiinţarea unei noi companii în conformitate cu reglementările legale ale ţării străine în care filiala este situată; este numită investiţie „green field” şi presupune amenajarea unei infrastructuri operaţionale de la zero;
• cumpărarea de acţiuni sau de active aparţinând unei companii deja existente dintr-o ţara străină, cunoscută şi sub denumirea de „brown field”, fiind fundamentată pe cumpărarea unei infrastructuri operaţionale existenţe.

În corespondenţă, există două metode pentru vânzarea unei afaceri:

• vânzarea acţiunilor / părţilor sociale deţinute într-o companie, şi prezentăm tratamentul contabil şi fiscal al celui care obţine veniturile din vânzare (acţionar / asociat);
• vânzarea activelor companiei în totalitate sau parţial, şi prezentăm tratamentul contabil al companiei care efectuează vânzarea activelor.

Tranzacţia de transfer de acţiuni

Când se înregistrează ieşirea din evidenţa contabilă a unei investiţii pe termen scurt, câştigul sau pierderea cumulată se recunoaşte în contul de profit şi pierdere.

În privinţa transferului parţial al acţiunilor deţinute la entităţile asociate, dacă un investitor pierde influenţa semnificativă asupra unei entităţi asociate, scoate din evidenţa contabilă participarea deţinută în cadrul entităţii respective şi recunoaşte în contul de profit şi pierdere diferenţa dintre suma primită în schimbul cedării acţiunilor deţinute în entitatea asociată şi orice participare păstrată în firma asociată, pe de o parte, şi participarea deţinută în entitatea asociată la valoarea contabilă la data pierderii influenţei semnificative.

Tranzacţia de transfer de active

De obicei, datorită capacităţii lor de a furniza beneficii pentru mai mulţi ani viitori, numai bunurile de capital sunt considerate în cazul unei tranzacţii de transfer de active. Un bun de capital este un activ imobilizat şi poate fi asociat în mod util cu o multitudine de servicii.

În cazul unui transfer de active, anumite aspecte contabile trebuie analizate, cum ar fi: costul istoric al bunului, amortizarea, reevaluările, dacă bunul este contabilizat in baza obţinerii unei subvenţii guvernamentală. Un transfer de active implică atât scoaterea din evidenţa contabilă a activului la costul istoric, dar şi a amortizării cumulate aferente activului.

Dacă activele sunt vândute pentru mai puţin decât valorile lor bilanţiere, diferenţele sunt înregistrate ca şi pierderi, în timp ce în cazul opus, adică activele sunt vândute pentru mai mult decât valorile lor contabile, câştiguri sunt înregistrate din tranzacţie.

Reevaluările trebuie examinate în cazul cedării de active imobilizate. Reevaluarea unui activ imobilizat reprezintă o tehnică cerută pentru a prezenta cu acurateţe valoarea corectă a bunurilor de capital deţinute de companie. Scopul unei reevaluări este de a înregistra în contabilitate valoarea corectă de piaţă a activelor imobilizate. Valoarea care trebuie scoasă din evidenţa contabilă nu este, în cazul reevaluării, costul istoric al activului, ci valoarea activului înregistrată după reevaluare. Mai mult, amortizarea lunară trebuie recalculată pe baza valorii reevaluate a activului şi noua amortizare cumulată trebuie scoasă din evidenţa contabilă.

Aspecte fiscale şi legale

Investitorii străini care vând sau cumpără proprietăţi imobiliare oscilează între a vinde acţiunile în compania imobiliară sau a vinde proprietatea în sine. Înainte de a ajunge la o decizie finală, aspectele fiscale şi legale sunt de o importanţă deosebită.

Tranzacţia de transfer de acţiuni

Din punctul de vedere al reglementărilor fiscale, conform Codului Fiscal Român, entităţile rezidente, inclusiv acele entităţi cu capital străin, sunt obligate să plătească impozit pe profit pentru profitul obţinut în orice altă jurisdicţie, rata impozitului fiind o rată fixă de 16%.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România, sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, au obligaţia de a plăti impozit pe profitul impozabil aferent acestor venituri şi de a depune declaraţii de impozit pe profit. Orice persoană juridică străina poate desemna un reprezentant fiscal pentru a îndeplini aceste obligaţii.

De asemenea, conform pct. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să justifice în România dreptul de a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi statul său de rezidenţă, prin prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală eliberat de statul respectiv.

Atunci când nerezidentul, persoană juridică străină, beneficiar al venitului de natura câştigului de capital, prezintă certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autorităţile fiscale ale statului de rezidenţă, veniturile de această natură se impun potrivit prevederilor articolului intitulat “Câştiguri de capital” din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul de rezidenţă al beneficiarului acestui venit. În condiţiile aplicării prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri, persoanei juridice străine care realizează venituri din cesionarea titlurilor de participare nu-i revin obligaţiile declarative prevăzute la art. 30 din Codul fiscal.

În Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi statul de rezidenţă al beneficiarului venitului, la articolul “Câştiguri de capital” se prevede: “...câştigurile provenite din înstrăinarea titlurilor de participare deţinute de o persoană nerezidentă la o persoană juridică rezidentă în România sunt impozabile în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează titlurile, sau în statul de sursă al castigului de capital, în anumite condiţii, după caz”. Prevederile convenţiei se aplică dacă beneficiarul prezintă certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă din statul de rezidenţă.

Prin urmare, în cazul în care:

• a) nu se prezintă certificatul de rezidenţă fiscală;
• b) dacă beneficiarul venitului realizat în România este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri;
• c) dacă în convenţie este prevăzută impunerea în ţara de sursă a venitului, atunci calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigurile obtinute de persoana nerezidentă din înstrăinarea titlurilor de participare se vor efectua conform revederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Dacă o persoană juridică română sau o persoană juridică străină cu sediul permanent în România plăteşte veniturile către o persoană juridică străină, plătitorul are obligaţia de a reţine impozitul calculat din veniturile plătite şi de a vira impozitul reţinut la bugetul de stat.

Tranzacţia de transfer de active

O altă opţiune examinată de acţionarul nerezident ar consta în cedarea activelor şi pasivelor corelate ale filialei şi distribuirea profitului obţinut către acţionari. Filiala poate ceda fie toate bunurile sale in mod complet sau element cu element.

Dintr-o perspectivă strict fiscală, la nivelul companiilor româneşti, profitul obţinut din vânzarea afacerii ar fi taxabil cu o rată de 16% - impozit pe profit. În cazul unei tranzacţii ce implică transfer de active, distribuirea profitului către acţionari s-ar realiza în anul următor celui în care cedarea bunului a fost efectuată. Aceasta se datorează prevederilor Legii Societăţilor Comerciale potrivit căreia dividendele pot fi distribuite numai după încheierea anului, când situaţiile financiare anuale sunt aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Potrivit Legii Societăţilor Comerciale, dividendele sunt plătite la o data stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor, dar nu mai târziu de şase luni de la data la care situaţiile financiare ale anului precedent (anul pentru care dividendele se plătesc) au fost aprobate de către Adunarea Generală a Acţionarilor.

Pierderea fiscală

Un alt aspect care trebuie considerat când se ia decizia de ieşire din afacere prin transfer de active sau transfer de acţiuni ar fi pierderile fiscale reportate şi care nu au fost exploatate până în momentul vânzării; aceste avantaje fiscale viitoare vor fi pierdute în cazul în care nu au fost folosite, în cazul unui transfer de active.

În cazul unui transfer de acţiuni, dacă nerezidentul decide să vândă acţiunile deţinute în compania străină, noii proprietari vor beneficia de pierderile fiscale reportate până la prescripţia acestora, perioada de prescripţie permisă de legislaţia din România fiind de cinci ani pentru reportarea pierderilor fiscale.

Optimizarea costului fiscal implicat de o strategie de ieşire dintr-o afacere este principala preocupare a tuturor investitorilor. Acesta este şi motivul pentru care, de regulă, firmele mari pregătesc strategia de ieşire dintr-o afacere încă de la momentul investiţiei.

Există o serie de „rețete” privind modalitatea în care o investiție intr-o țară străina este structurată astfel încat costul fiscal al ieșirii din afacerea respectivă să fie cât mai mic. Dar aceste „rețete” le vom aborda în numărul viitor al revistei Consulting Review.