Procedura concilierii
Cui prodest?
Statul refuză să-ţi judece cererea (dacă nu ai parcurs procedura concilierii) pe motiv că nu sunt fonduri, nu sunt judecători, nu sunt sedii. Statul îşi invocă de fapt propria neputinţă.
Oricine a trecut prin experienţa unui proces, a unei cereri în materie comercială evaluabile în bani, a aflat despre concilierea directă, reglementată de art. 7201 Codul de procedură civilă, astfel că n-am să vă mai plictisesc cu citări din cod.
Mai rău e că unii reclamanţi au aflat abia când cererea lor a fost respinsă, ca prematură, după unele instanţe judecătoreşti ori ca inadmisibilă, după altele, pe motiv ca s-au adresat direct instanţei de judecată fără să fi încercat în prealabil soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Unii au formulat, cuminţi, o a doua cerere având ataşat „înscrisul privind rezultatul concilierii” sau, cel mai adesea, dovada eşecul ei – „dovada că de la data primirii convocării au trecut (degeaba, n.n.) 30 de zile” (art. 7201 alin. 5)
Alţii au încercat să înţeleagă şi raţiunea pentru care le-a fost amânat exerciţiul dreptului de liber acces la instanţă, dar mă îndoiesc că şi-au revenit din năuceală aflând că respingerea cererii lor neprecedată de procedura concilierii directe se datorează unor argumente de-a dreptul perverse, cum ar fi grija legiuitorului pentru „promovarea celerităţii”, pentru „soluţionarea cu promptitudine a litigiilor în materie comercială”, pentru „judecarea cu maximum de rapiditate” şi altele asemenea, ce pot fi aflate de cel ce parcurge Nota de Fundamentare de pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor (http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/10/9/nf419.pdf/) în încercarea de a înţelege necesitatea şi urgenţa reglementării prin care s-a reintrodus în Codul de procedură civilă procedura concilierii.
A! Nu ştiaţi că nu e o noutate? E pusă acolo sub semnul „idealului” care trebuie să stea la baza oricărui efort legislativ în materie, dar e ciudat de asemănătoare cu regulile speciale privind concilierea directă între unităţile socialiste, introduse în cod prin Decretul nr. 81/1985 cu privire la îmbunătăţirea activităţii de soluţionare a litigiilor dintre unităţile socialiste şi apoi abrogate prin Legea nr. 59/1993.
Se pare că legiuitorul le-a văzut din nou „utilitatea”. Întrebarea e: Pentru cine? Cum pentru cine? Doar nu credeaţi că legiuitorul e atât de preocupat să vă judece cererea cu urgenţă şi tocmai de aceea v-a respins-o mai întâi? Răspunsul îl găsim în deciziile Curţii Constituţionale.
Să luăm, bunăoară, una din numeroasele decizii prin care Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7201, cum ar fi decizia nr. 807 din 03.07.2008 prin care Curtea reaminteşte că „prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit … să degreveze activitatea instanţelor de judecată”. Ne întoarcem la Nota de Fundamentare şi aflăm că „existenţa unor disfuncţionalităţi serioase în înfăptuirea actului de justiţie, date în special de supraaglomerarea instanţelor” şi „numărul insuficient al judecătorilor” reclamă „adoptarea unor măsuri urgente”.
Altfel spus, ca măsură urgentă, statul refuză să-ţi judece cererea (dacă nu ai parcurs procedura concilierii) pe motiv că nu sunt fonduri, nu sunt judecători, nu sunt sedii, pentru că statul îşi invocă propria neputinţă. Dar în acest caz, obligativitatea procedurii concilierii nu se mai conciliază cu art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, pentru că e necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese pentru a putea aduce restricţii exerciţiului dreptului de liber acces la o instanţă.
Pentru acest motiv considerăm că se impune abrogarea acestei proceduri neinspirate şi fără nici un suport în argumente, precum celeritatea.
