Arhiva revistei tipărite

Revista online

Desfiinţarea postului. Încheierea contractului de asistenţă juridică cu o firmă de consultanţă. Efecte

Practică judecătorească

Dispariţia postului de consilier juridic din statutul de funcţii al societăţii pârâte, urmată de încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o firmă de consultanţă nu reprezintă o desfiinţare efectivă a locului de muncă, bazată pe o cauză reală şi serioasă, în sensul art. 65 alin. (2) din CM.

Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 14.12.2005, Tribunalul Arad a respins ca nefondată contestaţia exercitată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. „A” S.A. C.N., având ca obiect constatarea nulităţii deciziei de concediere nr. 5212/25.05.2005 emisă de pârâtă.

S-a reţinut că reclamantul M.M. a fost în serviciul pârâtei S.C. „A” S.A C.N. începând cu anul 1999, iniţial în baza unei convenţii civile, iar din anul 2001 angajat cu contract individual de muncă în funcţia de consilier juridic. Prin decizia nr. 5212/25.05.2005 a directorului general al pârâtei contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în temeiul art. 65 alin. (1) din CM.